Art. 153. - (1) La întâlnirea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati sa circule cât mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile, în sensul lor de mers. (2) Daca mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participanti la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, conducatorul vehiculului este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a permite trecerea vehiculelor care circula din sens opus. (3) Pe drumurile publice înguste, unde trecerea vehiculelor care circula din sensuri opuse, unele pe lânga altele, este imposibila sau periculoasa, conducatorii acestora se vor conforma semnalizarii existente. (4) Pe drumurile publice cu declivitati pronuntate, unde trecerea vehiculelor care circula din sensuri opuse, unele pe lânga altele, este imposibila sau periculoasa, cele care coboara sunt obligate sa opreasca pentru a permite trecerea vehiculelor care urca. (5) In cazurile prevazute la alin. (3) si (4), daca unul dintre vehicule trebuie sa execute o manevra de mers înapoi, ansamblul de vehicule trece înaintea oricarui alt vehicul, vehiculul greu înaintea celui usor, iar autobuzul înaintea autovehiculului de transport marfuri. (6) La vehiculele de aceeasi categorie, obligatia de a efectua o manevra de mers înapoi revine conducatorului care coboara, cu exceptia cazului când este mai usor si exista conditii pentru conducatorul care urca sa execute aceasta manevra, mai ales atunci când se afla aproape de un refugiu.
13 Mar 2010 20:12 - Ca şi în Paris-Nice, cursa cu care Tirreno-Adriatico se desfăşoară în paralel, învingătorul din etapa cea mai lungă a „Cursei celor două m...
13 Mar 2010 18:34 - Xaiver Tondo (Cervélo) a trecut primul linia de sosire la finalul penultimei etape a cursei Paris-Nisa , de-altfel cea mai lungă (220 km) şi cea ma...
13 Mar 2010 12:01 - o bicicleta absolut senzationala ... giant tcr team edition ... cadru si furci de carbon ... echipata cu grup complet campagnolo record (carbon si tit...
12 Mar 2010 19:07 - Cei 159 km ai etapei a 3-a din Tirreno-Adriatico 2010, desfăşuraţi între San Miniato şi Monsummano, au fost cu noroc pentru sprinterul italian Da...
12 Mar 2010 18:35 - Peter Sagan (Liquigas) şi-a adjudecat cea de-a 5-a etapă a „Cursei către soare”, desfăşurată între Pernes-les-Fontaines şi Aix-en-Provence...
12 Mar 2010 11:56 -
Cartierul Montmartre, prima dimineaţă la Paris şi prima velobella ce ne-a ieşit în cale. Am coborât din bloc, în faţa noastră un magazin de ...
12 Mar 2010 11:09 - Campagnolo a anuntat lansarea unui nou grup de pinioane, alaturi de o linie completa de piese, denumita 11Speed. Caseta contine 11 pinioane si aduce d...
12 Mar 2010 11:09 - Anvelopa WeirWolf revine pe piata de anvelope pentru biciclete cu o noua imagine. Designul acesteia a fost complet schimbat dupa 5 ani de la lansare, ...
12 Mar 2010 11:09 - Ce e mic, negru, balonat si lipicios? Creepy Crawler de la Maxxis! Monstruletul special conceput pentru a incalta bike urile de trial de 20” are cam...
12 Mar 2010 08:33 -
Va invitam sa participati si la categoria “Ciclisti amatori” la ...Citeste mai mult »...
In Statele Unite, Lance Armstrong, cel mai titrat ciclist profesionist din toate timpurile, a acceptat să participe la o campanie non-profit pentru promovarea traficului în siguranţă.